marți, 15 ianuarie 2013

Si a venit 1 ianuarie...cu rotavirus

         
         Da, asa ne-am inceput noi anul 2013, mai precis pe 1, la ora 12.00 am varsat pentru prima data. E adevarat ca Stefan topaia deja de 10 minute cand a survenit incidentul, deci...poate de la asta e. A urmat o perioada de liniste, dupa care un somn, la fel de linistit, dupa care un biberon de apa. Si...iar a vomat. Si inca o data, si inca o data, voma din ce in ce mai putin... Am impachetat de urgenta bagajele (desigur, eram in vacanta pe Valea Prahovei, doar nu ne gasea si pe noi virusul acasa, ca tot omul) si am zburat pe autostrada A3 spre Bucuresti. Pe drum am avut parte de un somn si apoi iar un episod de voma. Ne-am prezentat la Camera de Garda de la IOMC.

       Sange luat, pus la perfuzii. Una de o ora, una de 5 ore. De cate ori a vomat, ce a vomat, a avut scaune, a avut febra? Nu, nu a avut scaune moi. Nu, nu a facut febra. Stai...in timpul celei de-a doua perfuzii, au inceput si scaunele moi, norocul nostru a fost ca am anuntat doctora si a putut sa ne ia o proba din scaun. Rezultatul avea sa iasa a doua zi. La analizele de sange (Astru) nu a rezultat o deshidratare accentuata, dar doctora parea foarte sceptica, nu intelegeam de ce. Eu tot insistam ca poate e o enterocolita, doar am mai avut si alta data si nu a fost foarte grav, doctora tot insista ca poate fi vorba de un rotavirus si lucrurile se pot complica,

       Am plecat acasa pe la 2 dimineata, urmand sa ne intoarcem la 8, in aceeasi dimineata. Intre timp, la 3 Stefan a facut si febra. Am inceput cu antitermicele la 4 ore. La 8.00 ne-am intors la spital, Stefan era nedormit, suparat de tot ce-l inconjura, speriat de spital, plangea fara incetare. Doctora ne-a dat o trimitere catre Bals, spital specializat pe boli infectioase, impresia pe care mi-a lasat-o mie a fost ca a facut in asa fel incat sa ne paseze mai departe. Dupa cum aveam sa realizez mai tarziu, m-am inselat.

      Ajungem intr-un sfert de ora la Bals, uimire generala: Stefan, vazandu-se scapat de un spital isi revenise (miraculos as spune), zambea, nu mai parea atat de obosit, febra nu mai avea... La Camera de Garda este analizata destul de general toata situatia lui, si sub umbrela- nu sunt destule paturi disponibile, daca situatia se inrautateste, va intoarceti si va internam, mergem voiosi acasa. Urmeaza o zi in care Stefan mananca putin, bea apa cu lingurita, cate 2 la 5 minute. Nu vomita, nu mai are scaune moi, nu mai face febra. Yeeee! Suntem bine.

      Gresit! A doua zi incep episoadele de voma. Nu febra, nu scaune moi. Voma cat cuprinde. Orice picatura de apa iese la cel mult 5 minute dupa ce a fost administrata. Starea lui Stefan este insa relativ buna, tinand cont de toate astea: zambeste si vorbeste mai tot timpul.

      Pana la un moment dat, cand pica brusc. Nu mai vorbeste si este foarte somnolent. Cere apa, dar nu o poate retine. In decursul unei ore totul s-a schimbat la 180 de grade. Bagaje facute in graba si iar la IOMC. Internare imediata si perfuzii instant. Prima data saruri, apoi 'minunile'- perfuzii care durau 12 ore! In total, in cele 2 zile jumatate cat am fost internati acolo, a facut 4 astfel de perfuzii.

       O jumatate de zi si o noapte a dormit aproape non stop, lucru care a fost aproape infricosator. Nu exista tura pe care asistentele sau dr sa o faca prin rezerva noastra si sa nu ii intreb: "E normal sa doarma atat de mult?"  "Da...e relativ normal. Dar il mai puteti trezi din cand in cand."

       Urmatoarele o zi si o noapte a trebuit sa ne 'luptam' sa bem cate o lungurita de apa la 3 minute si cate un covrigel la alte 5 minute. Dah....spune-i asta unui copil care este invatat sa bea apa non stop si sa rontaie mere, morcovi, biscuiti etc... you name it, he'll eat it!  Intr-un final, am cazut la pace si ne-am pus incet-incet pe picioare, cu dieta pentru enterocolita. Acum suntem bine si am reusit sa plecam din rezerva noastra de pe palierul de boli infectioase...cu nici o alta boala infectioasa. Yesss!
      

       Da, am facut-o si pe asta! Am fost si in spital, de stat. Si, culmea, nu a fost sfarsitul lumii. Asistentele sunt relativ calme, relativ dragute (nu am incercat sa Nu cotizez, asa ca nu-mi pot da seama daca asta era starea lor in mod normal sau doar 'indusa' de stimulent), doctorii sunt relativ interesati de ceea ce se intampla cu pacientii (si da! am intalnit o dna dr care a refuzat sa primeasca). Din punctul meu de vedere, spitalul a fost bila alba din toata experienta. Relativ alba :) caci totul e relativ pe lumea asta, nu?

      S-a stabilit si un diagnostic, enterocolita+ rotavirus. Am citit tot ce se poate citi pe net legat de rotavirus. 90% dintre copii cu varsta pana in 5 ani fac acest virus. Este extrem de contagios, se poate lua practic oriunde si oricand. Mijloacele de pastrare a igienei nu sunt de nici un folos. Ajuta, dar nu feresc.

      Daca am facut vaccinul? Nu. Daca l-as face acum? Nu. Dar asta este pererea mea personala, nu sfatuiesc pe nimeni sa-l faca/sa nu-l faca.  Din cate am citit, in Austria vaccinul va intra in schema de vaccinare nationala, asa ca ... ramane la latitudinea vostra ce varianta alegeti.

        Daca-mi permit sa va dau un sfat este urmatorul: fiti atente, dragi mamici la toate semnele pe care copii vostri vi le dau. Nu treceti cu vederea, nu lasati pe maine, de la o ora la alta lucrurile se pot schimba radical. 

         

Un comentariu:

  1. La Matei Bals am fost si eu cand am avut rotavirus.Desigur,asta era cand aveam 7 ani.Acum am 11.

    RăspundețiȘtergere