marți, 2 aprilie 2013

2 aprilie, Ziua in care totul a devenit albastru



             Ziua Internationala de Constientizare a Autismului este sarbatorita in data de 2 aprilie. Scopul acestei zile este de promovare a unei mai bune intelegeri a autismului si de crestere a  nivelul de constientizare a publicului larg privind nevoile speciale ale persoanelor cu autism si ale familiilor acestora.
        

           Autismul este o tulburare a creierului care interfera adesea cu abilitatea de a comunica si de a relationa cu cei din jur.
 


          Culoarea simbolica a acestei zile este albastru. Cladiri importante din intreaga lume au fost iluminate in aceasta zi in anii precedenti in albastru, precum: Empire State Building din New York, Opera din Sidney sau Podul Benjamin Franklin din Philadelphia.

          Yoko Ono, sotia muzicianului John Lennon, a fost desemnata prima ambasadoare internationala a autismului de catre organizatia ''Autism Speaks'', dupa ce, in 2009, s-a alaturat asociatiei pentru care a realizat o pictura murala de doi metri, intitulata 'Promisiuni' si care a marcat Ziua dedicata autismului.

                                                               Sursa foto

         Pentru a intelege un copil/adult cu autism si a iesi din canoanele indiferentei, trebuie sa stii urmatoarele lucruri:  
  • Autismul nu se vindeca, dar  se  poate  recupera. 47% din copiii cu autism pot sa recupereze atat de mult incat sa nu poata fi deosebiti de  copiii tipici. Recuperarea se face cu terapie ABA= Analiza Comportamentala Aplicata.
  • Fara  terapie simptomele autismului  se agraveaza in timp.
  • Un copil cu autism poate avea probleme in initierea sau continuarea unei conversatii.
  • Copiii cu autism au emotii. Ei traiesc la fel ca noi toti iubirea, supararea, dorul, satisfactia, tristetea. Doar modul de exprimare  este diferit!
  • Autismul  este mai comun  la baieti decat la fete (1 fata la 4 baieti).
  • Autismul poate sa apara in orice familie indiferent de rasa, etnie, zona geografica, nivel de educatie.
  • Cu cat se intervine mai  timpuriu, cu atat sansele de recuperare sunt mai mari.
  • In Romania sunt  aproximativ 30.000 de persoane cu autism.
  • De regula repetitia sustine invatarea, dar in autism recompensa  si motivatia sunt cheia.
  • Recompensarea este un concept folosit masiv in recuperarea copiilor cu autism.
  • Autismul este o tulburare  de spectru. Acest lucru inseamna ca persoanele cu autism sunt foarte diferite, la fel ca noi toti - unele pot vorbi, altele nu; unele pot invata vizual, altele auditiv; unele pot fi mai sociabile  altele mai putin.
  • Diagnosticul de autism este pus de regula inainte de implinirea varstei de 3 ani. Uneori exista o dezvoltare normala pana la 2 ani, apoi se instaleaza regresul. Alteori semnele sunt evidente din primul an de viata.
  • Autismul face parte din categoria tulburarilor pervazive de dezvoltare, adica persoana se naste cu autism, nu il dobandeste.



     Sursa articol

            

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu